Cezara- (paginile 1-2)
menu scrisori marturii critice biografie pagina principala bibliografie

Cezara

*

Era-ntr-o dimineata de vara. Marea-si întindea nesfârsita-i albastrime, soarele se ridica încet în seninatatea-adânc-albastra a cerului, florile se trezeau proaspete dupa somnul lung al noptii, stâncele negre de roua abureau si se faceau sure, numai p-ici, pe colea cadeau din ele, lenevite de caldura, mici bucati de nisip si piatra.

Din niste colti de stânci despre apus se ridica o monastire veche încunjurata cu muri, asemenea unei cetatui, si de dupa muri vedeai pe ici, pe colea câte-un vârf verde de plop ori de castan. Acoperemintele tuguiete de olane mucigaite, bolta neagra a bisericei, zidurile împrejmuitoare risipite si napustite în risipa lor de plante grase, de furnici ce-si fondau state, de procesii lungi de gâze rosii, cari se soreau cu nespusa lene, poarta de stejar de o vechime seculara, scarile de piatra tocite si mâncate de mult îmblet, toate astea laolalta te faceau a crede ca este mai mult o ruina oprita curiozitatii decât locuinta.

In dreapta manastirei se ridicau dealuri cu paduri, gradini, vii, satucene cu casute albe presarate prin dungile vailor, în stânga unu drum trecea pe o cordea prin o nemarginire de lanuri verzi, cari se pierdeau în departarea orizontului, în dreptul ei – marea, a carei suprafata era rupta pe ici, pe colea de câte-un colt de stânca, ce iesea de sub apa.

De-a lungul zidurilor împrejmuitoare, mergeau cararuse pe coasta dealului, curmate în cursul lor de musunoaie de cârtite. Pe una din carari vedem un calugar batrân mergând spre poarta monastirei, cu mâinile unite dupa spate. Rasa-i e de siac, e-ncins cu gaitan alb, metaniile de lâna spânzura c-un colt din sân, papucii de lemn se târâie si clampaiesc la fiecare pas. Barba alba-i e cam rara, ochii ca zarul, neexpresivi si cam tâmpiti; nimic resignat sau ascetic în el.

Ajuns la poarta, trage clopotelul, un frate îi deschide, el intra în curtea, ce samana a parasita, a manastirei, cu pardosala ei de petre patrate, pintre cari cresteau în voie fire de înalta iarba, si-n mijlocu-i c-un iaz, ale carui maluri erau salbaticite de fel de fel de buruiene. Brusturi mari, lumânarele, sulcina si mazarichea, care-ti tese paturile ei de flori asupra întregei vegetatii, pe care o zugruma cu încâlciturile ramurilor. Un cerdac lung, umbrit si multicolon raspunde c-o scara, ce da-n curte. Batrânul deschide usa tinzii si se face nevazut înauntrul cladirei.

In zidul lung si nalt al monastirei, privit din gradina, se vad feresti cu gratii negre, ca ferestrele de chilii parasite, numai una e toata-ntretesuta cu iedera, si în dosul acelei mreje de frunze-ntunecoase se vad în oale roze albe, ce par a cauta soarele cu capetele lor. Acea fereastra dedea într-o chilie, pe paretii carei erau aruncate cu creionul fel de fel de schite ciudate - ici un sfânt, colo un catel zvârcolindu-se în iarba, colo icoana foarte bine executata a unei rudaste, flori, tufe, capete de femei, bonete, papuci, în fine, o carte de schite, risipita pe parete.

Un dulap cu carti bisericesti, un scaun cu spata înalta, haine calugaresti, spânzurate într-un cui, o lada zugravita cu fel de fel de flori, un pat simplu, de sub care se vedea o pareche de papuci si un motan negru, iata toata îmbracamintea. Prin mreaja vie si tremuratoare a ferestii patrundeau razele soarelui si împleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumina, în cari se vedeau mii de firicele miscatoare, cari toate jucau în imperiul unei raze si dispar din vedere deodata cu ea.

Pe scaun sade un calugar tânar. El se afla în acele momente de trândavie placuta, pe cari le are un dulau, când si-ntinde toti muschii în soare, lenes, somnoros, fara dorinte. O frunte nalta si egal de larga asupra careia parul formeaza un cadru luciu si negru sta asezata deasupra unor ochi adânciti în boltele lor si deasupra nasului fin. O gura cu buze subtiri, o barbie rotunzita, ochii multamiti, cum am zice, de ei însii privesc c-un fel de constiinta de sine, care-ar putč deveni cutezare – expresia lor e un ciudat amestec de vis si ratiune rece.

S-apropie de fereastra si se uita în gradina jos la iarba moale, crescuta-n umbra virgina a copacilor, la portocale, ce luceau prin frunze, apoi lua creionul si desemna pe parete o portocala. Lua un papuc, îl puse pe masa si se uita la el – apoi deschise-o carte bisericeasca si pe-un colt de pagina zugravi papucul. Si ce profanatie a cartelor bisericesti! Toate marginile erau profile de femei, popi, cavaleri, cersitori, comedianti... în sfârsit, viata în realitatea ei, mâzgalita în fiecare colt disponibil.

Deodata intra batrânul.

– Binecuvinteaza, parinte!

– Domnul.

– Ei, Ieronime, zice batrânul vesel si-ntr-o ureche, ce mai lucrezi, strengariule?

– Eu? Dar când am mai lucrate eu ceva? Aceasta presupunere jigneste caracterul meu, parinte... Eu nu lucrez nimica; ma joc desenând cai verzi pe pareti; dar sa lucrez...? Sunt mai întelept de cum arat.

– Faci rau ca nu-nveti pictura.

– Eu nu fac nici rau, nici bine, caci nu fac nimic. Ma joc.

– Ingrosi talantul1(1. talant – veche moneda iudaica la care se refera o pilda evanghelica despre nefolosirea darurilor.), fiule, îngropi talantul.

– Ingrop pe dracul, parinte.

– Apage Sanata! 2(2. Apage Satana(în greceste) înpoi (piei) Satana!),  zice batrânul, sarind într-un picior si aruncându-i-se-n brate.

Ieronim începu sa râda.

paginile 3_4
<<(înapoi la Opera)
pagina principala