SONETE
menu scrisori marturii critice biografie pagina principala bibliografie

SONETE



                              I

Afara-i toamna, frunza-mprastiata,
Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri;
Si tu citestiscrisori din roase plicuri
Si într-un ceas gândesti la viata toata.

Pierzându-ti timpul tau cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n usa ta sa bata;
Dar si mai bine-i, când afara-i zloata,
Sa stai visând la foc, de somn sa picuri.

Si eu astfel ma uit din jet pe gânduri,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii;
In juru-mi ceata creste rânduri-rânduri;

Deodat-aud fosnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri...
Iar mâni subtiri si reci mi-acopar ochii.


                              II

Sunt ani la mijloc si-mca multi vor trece
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlniram,
Dar tot mereu gândesc cum ne iubiram,
Minune cu ochi mari si mâna rece.

O, vina iar! Cuvinte dulci inspira-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei ma lasa a petrece
Si cânturi noua smulge tu din lira-mi.

Tu nici nu stii a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o linisteste,
Ca rasarirea stelei în tacere;

Iar când te vad zâmbind copilareste,
Se stinge-atunci o viata de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi creste.


                              III

Când însusi glasul gândurilor tace,
Ma-ngâna cântul unei dulci evlavii
Atunci te chem: chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?

Puterea noptii blând însenina-vei
Cu ochii mari si purtatori de pace?
Rasai din umbra vremilor încoace,
Ca sa te vad venind ca-n vis, asa vii!

Cobori încet... aproape, mai aproape,
Te pleaca iar zâmbind peste-a mea fata,
A ta iubire c-un suspin arat-o,

Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Sa simt fiorii strângerii în brata
Pe veci pierduto, vecinic adorato!



(1879, 1 octombrie)

bottom
<<(înapoi la Opera)
pagina principala