Iacob Negruzzi – Amintiri din „Junimea"

„Poesiile lui Eminescu, scrisorile sale, scrise altfel decât cele ce primeam obisnuit, de la toti autorii, făceau să mă intereseze tot mai mult de acest tânăr poet. Având a pleca în acea vară la băi în Austria, hotărâi să mă opresc la Viena câtva timp pentru a face cunostintă cu Eminescu si a petrece cu dânsul o bucată de vreme. Dar nu l-am înstiintat de sosirea mea, voind să-i fac o surprindere. Ajuns la Viena mă dusei la cafeneaua Troidl din Wollzeile, unde stiam că este locul de adunare al studentilor români si mă asăzai la o masă deoparte lângă o fereastră, de unde fără a fi băgat în seamă, puteam observa pe toti tinerii ce vorbeau între dânsii româneste. Erau multi adunati în ziua aceea, unii păreau mai inteligenti, altii mai putin, dar mai toate figurile aveau expresiuni comune, încât îmi zisei că Eminescu nu poate să fie printre dânsii. Deodată se deschide usa si văd intrând un tânăr slab, palid, cu ochii vii si visători totodată, cu părul negru, lung, ce i se cobora aproape pănă la umeri, cu un zâmbet blând si melancolic, cu fruntea înaltă si inteligentă, îmbrăcat în haine negre, vechi si cam roase. Cum l-am văzut am avut convingerea că acesta este Eminescu, si fără un moment de îndoială m-am sculat de pe scaun, am mers spre dânsul, si întinzându-i mâna, i-am zis: „Bună ziua, domnule Eminescu!". Tânărul îmi dădu mâna si privindu-mă cu surprindere:„Nu vă cunosc", răspunse el cu un zâmbet blând.

– Vedeti ce deosebire între noi, eu v-am cunoscut îndată.

– Poate nu sunteti din Viena?

– Nu.

– După vorbă sunteti din Moldova... poate din Iasi?...

– Chiar de acolo.

– Poate sunteti domnul... Iacob Negruzzi? zise el cu sfială.

– Chiar el.

– Vedeti că si eu v-am cunoscut.

La auzul numelui meu, lătit între tinerimea studioasă din cauza Convorbirilor literare, studentii români din cafenea se grămădiră împrejurul nostru si Eminescu mi-i făcu cunoscuti. Cei mai multi erau din Transilvania si Ungaria, câtiva din Bucovina.

– Îmi pare rău că Slavici a plecat din Viena în vacante, zise Eminescu, as fi dorit foarte mult să faceti cunostinta lui. Eu cred că Slavici este un scriitor cu viitor, el cugetă drept, are idei originale, si va scrie foarte bine când va mânui mai usor limba română de care s-a cam dezvătat în scolile unguresti.

Împrieteniti din cel întâiu moment am stat mai bine de o săptămână în Viena, petrecând tot timpul cu Eminescu, descutând împreună despre trecutul si viitorul românilor, despre războiul franco-german ce tocmai izbucnise si pasiona toată lumea si mai ales despre literatura noastră natională.

Pe Slavici l-am cunoscut numai la întoarcerea mea de la băi si l-am îndemnat să scrie un studiu comparativ între cele două popoare conlocuitoare români si unguri, la care se referă si un pasaj din scrisoarea ce am primit de la Eminescu după întoarcerea mea în Iasi si pe care o reproduc mai jos.

La despărtirea noastră întrebai pe Eminescu dacă i-ar plăcea să se asăze în Iasi când va sfârsi studiile sale.

– „As veni bucuros, îmi răspunse el, căci societatea „Junimea" are pentru mine o mare atractie, însă mai târziu. Deodată ne-am înteles cu Slavici să punem în miscare pentru anul viitor o mare întrunire a studentilor români din toate părtile, la mormântul lui Stefan-Cel-Mare din mânăstirea Putna. Când ne-om fi îndeplinit această datorie, vin. – Eminescu îmi povesti cum voiau să organizeze acea serbare, si-mi făgădui asupra ei, o mică notită pentru „Convorbiri literare" pe care mi-o si trimise. Este articulul subsemnat cu litera E si publicat în numărul din 15 septemvrie al revistei."

 

<<(inapoi la Marturii)
pagina principalabiografieoperacriticescrisoribibliografie