Eminescu în corespondentă

[4]

Bădie Mihai,

Slavă Domnului c-am primit vesti de la tine.

Eu te credeam mort si mă luam de dor cu amintirile. Când erati în jurul meu, tu, Augură, cel blestemat, Conta si altii cari acum vă fuduliti prin capitală alături cu ciocoii, mânca-i-ar câinii, că sunt fiii lui Skaraotki si pe voi norocul si binele.

De ce lasi pe Veronica să se zbuciume? Te-am asteptat de Crăciun să vii, dar... besteleu, festeleu, că nu pot striga văleu, si cuvântul s-a dus, ca fumul în sus si de venit n-ai mai venit... aferim... Dar noi, adică Ienăchescu, Răceanu si alti musterii pentru mâncărică si băuturică bună, am tras un bairam de cel turcesc cu vin grecesc de la Amira.

Apoi, ne-am dus cu sania afară din oras, si acolo pune-te din nou masă. A doua zi la fel, de-abia a treia zi ne-am zburătăcit ca vrăbi[i]le fiecare pe la vatra lui.

Acum stau lângă horn cu pisicile mele si mai pun rânduială în cele însemnări.

Tu te certi cu politicianii prin „Timpul"; ce-ai pătit de te-ai făcut asa războinic?

Sănătate si voie bună

Ionică

FL.1, IV (1914), nr. 9 – 10, 20 dec., p. 58

[5]

Bădie Mihai,

Ce-i cu Bucurestiul de ai uitat cu totul Esul nostru cel oropsit si plin de jidani.

O fi musai viata burlăcească pe acolo, dar nu se cade să ne uiti prea de tot.

Veronica a fost azi pe la mine si mi-a spus că si cu dânsa faci ca si cu mine. De ce? Ce rău ti-am făcut noi? De Crăciun te asteptăm să vii.

Tinca a pregătit de toate si mai ales „sarmahle" care tie îti plăceau foarte mult.

Eu am început, de, ca prostul, să scriu dragă Doamne o comedie. Când voi isprăvi-o nu stiu. Atâta stiu, că subiectul e copiat, asa cum prea bine stii că pot copia, e luat din viata de măhăla, unde stau de când am părăsit Humulestii.

M-am întâlnit cu fratele Conta.

La Esi ninge frumos de ast-noapte, încât s-a făcut drum de sanie.

Ciricul parcă e mai frumos acum.

Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt străin.

Te sărut pe frunte,

Ion Creangă

FL-1, IV (1914), nr. 9–10, 20 dec., p. 58

[26]

[traducere din limba franceză] 18 august '1879

Micutul meu scump tare iubit,

Iată-mă reîntoarsă; într-adevăr sunt foarte fatalistă; inutil să-ti repet că voiam să rămân la vie cel putin 7 zile – ei bine după 24 de ore a trebuit să revin.

La sosirea mea am găsit actul meu de căsătorie, eu căutasem zadarnic pe altul, ce nu mi-ar fi slujit la nimic, pentru că nu era legalizat, în timp ce cel de fată este prevăzut cu toate formele stipulate de legea pensiilor. Socot să vin la Bucuresti, eu îmi fac pregătirile, trebuie că tu să mergi înainte cu câteva zile ca să-mi găsesti o locuintă care să nu fie scumpă (si care să aibă toate aparentele chilioarei mele atât de visate). Nu mă întorc mai devreme de 2 septembrie, sau fă cum vei voi tu, în ce mă priveste eu încerc să-mi procur actele ce-mi lipsesc.

A ta din inimă si din suflet.

Veronica

[27]

1 oară după miezul noptei 2 septembrie 1879/1r/

Cât am admirat de mult poezia ta: Atât de fragedă..., cât am admirat-o pot oare să-ti spun? Tu singur trebuie să o admiri tainic în sufletul tău si să te închini la propria-ti creatiune ca la însăsi fiinta pe care o divinizezi în ea. E un sentiment atât de înalt, atât de curat, atât de adânc – însă adresate unei fiinti cu care din nefericire /1v/ sau din fericire poate eu nu mă pot nici măsura, nici compara (Elisabeth). Eminescule, acea poezie e simtită – si d[o]ar eu am dispărut din inima ta – era oare altceva decât inima ta la care eu am tinut, mult mai mult decât am avut aparenta? Versurile tale m-au făcut durere să simt că o figură Souvereinement Superieurem-a alungat afară din sufletul tău unde poate fără drept si fără veste mă introdusesem. Scriindu-ti, plâng lacrimi de durere, durere nouă si necunoscută /2r/ mie până acum, si care poate e cu atâta mai amară cu cât îmi vine într-o stare deja destul de tristă. Să nu crezi că sunt supărată pe tine, din contra, dacă îti descriu toată starea sufletului meu o fac ca să stiu cauza unei eterne resignări din parte-mi, a unei renuntări dureroase care mi-o impun, pentru ca să te pun în pozitie de a nu-ti nega fată de mine nici un moment individualitatea, de a nu fi ipocrit, si ca să-mi poti acorda drept mângâiere aprčs tant d’amour une parfaite et sincčre amitié./2v/ Crezi tu că nu le-am presimtit toate aceste? Ce vrei, sunt nefericită că am un fel de a doua vedere si gâcesc direct câte îmi pregăteste soarta, ce să-ti mai spun, mă tem să nu-mi pierd după ce am pierdut tot, si putina minte ce mi-a rămas. Eminescule, nu le lua aceste ca reprosuri, poti reprosa inimei ceva? Si din iubirea ta trecută nu încerca să faci un act de constiintă pentru sustinerea unei cauze pentru care inima ta si sufletul tău strigă că e pierdută.

Amica ta Veronica

Dacă-ti scriu este că plânsul nu m-ar lăsa să ti le pot spune. BAR, S 4(19)/LXVIII

 

<<(inapoi la Marturii)
pagina principalabiografieoperacriticescrisoribibliografie