I. L. Caragiale – Opere III

„Era o frumusete. O figură clasică încadrată de niste plete mari negre: o frunte înaltă si senină, niste ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând si adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.

„Mă recomand, Mihail Eminescu."

Asa l-am cunoscut eu.

Câtă filosofie n-am depănat împreună toată noaptea aceea cu nepregetul vârstei de saptesprezece ani.

Ce entuziasm! Ce veselie!

Hotărât, închipuirea nu mă înselase... Era un copil minunat.

Într-o noapte mă pusese în curentul literaturii germane, de care era încântat.

– Dacă-ti place asa de mult poezia, trebuie să si scrii, i-am zis... am aflat eu că dumneata ai si scris.

– Da, am scris.

– Atunci, – si mie-mi place poezia, desi nu pot scrie, – fii bun si arată-mi si mie o poezie de dumneata.

Eminescu s-a executat numaidecât...

*

Asa l-am cunoscut atuncea, asa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel si trist; comunicativ si ursuz; blând si aspru; multumindu-se cu nimic si nemultumit de toate; aici de o abstinentă de pustnic; aci apoi lacom de plăcerile vietei; fugind de oameni si căutându-i; nepăsător ca un bătrân stoic si iritabil ca o fată nervoasă. – Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nenorocită pentru om!...

*

Acest Eminescu a suferit multe, a suferit si de foame. Da, dar nu s-a încovoiat niciodată: era un om dintr-o bucată si nu dintr-una care se găseste pe toate cărările.

Generatii întregi or să suie cu pompă dealul care duce la Serban-Vodă, după ce vor fi umplut cu nimicul lor o vreme, si o bucată din care să scoti un alt Eminescu nu se va mai găsi poate... 1889, iunie 18".

<<(inapoi la Marturii)
pagina principalabiografieoperacriticescrisoribibliografie