SERBAN CIOCULESCU: Eminesciana

"Violentele verbale, destul de frecvente în articolele lui Eminescu, nedreptatile aduse unor adversari de netagaduita buna-credinta, cum a fost C. A. Rosetti, pornesc la Eminescu dintr-o sincera repulsie pentru reprezentantii liberalismului, carora le suspecteaza în fiecare clipa intentiile. Ele nu se explica numai prin stilul ziaristic al epocii, asa cum au fost lamurite de unii piosi exegeti eminescieni, ci mai ales prin instinctiva neîncredere a patriotismului organic, fata de cel teoretic al liberalilor, contrazis de cosmopolitismul nasterii si al ideilor. Oricât ar displacea calificativul de pamfletar, încredintat gazetarului politic, atât de necrutator cu persoana fizica si morala a adversarilor, trebuie sa recunoastem în Eminescu pe unul din cei mai reprezentativi dintre pamfletarii nostri. De aceea marturisim ca disocierea pe care o face într-un loc Eminescu, între caldura inimii si raceala inteligentei de care trebuie sa dea dovada publicistul politic, se cuvine înteleasa nu ca un îndemn de stapânire a pasiunii, ci doar ca o obligatie a judecatii reci, în concordanta cu fervoarea pasionala. Cu alte cuvinte, disociatia separa activitatile vietii sufletesti, fara sa ceara subordonarea simtirii, asa cum ar fi recomandat un psiholog, temator de excesele afectelor. Eminescu a crutat numai viata privata a adversarilor ideologici, dar a lovit fara mila în viata lor publica, asociind portretului moral, portretul fizic, cu mai putina bogatie descriptiva decât pamfletarii publicisticii din vremea noastra. De altfel se cuvine sa precizam ca însusirea de pamfletar nu devine infamanta decât în împrejurarea venalitatii. Prin dezinteresarea sa absoluta, Eminescu ofera tipul ideal al pamfletarului de mare clasa, care n-a urmarit înjosirea adversarilor decât în vederea triumfarii cauzei drepte."

 

<<(înapoi la Sinteze critice)
pagina principalabiografieoperamarturiiscrisoribibliografie